Anual, în această perioadă, elevii își aleg reprezentanții la nivel școlar. Deseori aceștia caută în colegii pe care îi votează să le reprezinte interesele un punct de sprijin, un mijloc prin care mesajul lor să ajungă la factorii decizionali, în fața cărora lor le e teamă să îl exprime.

În acest an, sfatul nostru pentru tine este simplu: ridică-te din bancă și candidează pentru o funcție în consiliul școlar al elevilor din liceul tău! Nu e nevoie să fii popular sau olimpic, nici să fii pe placul profesorilor tăi. Trebuie, în schimb, să militezi pentru drepturile colegilor tăi și să încerci să transformi mediul școlar într-unul cât mai pliat pe nevoile lor.

Fii cu ochii pe noi în aceste zile, fiindcă urmează informații importante despre calendarul alegerilor, precum și despre cum și de ce te încurajăm să te implici în Consiliul Elevilor.

Pentru mai multe informații, vizualizați întregul comunicat aici: https://bit.ly/2mbzEzN

Pentru mai multe informații privind organizarea și desfășurarea alegerilor, descărcați documentul următor:

Găsești aici toate documentele necesare depunerii candidaturii:

 

UPDATE (16 septembrie 2019): În școala ta nu există săpun și hârtie igienică la baie? Încă se practică „fondul clasei” sau „fondul școlii”? Colegii tăi sunt notați subiectiv? Atunci este momentul să iei atitudine. Ridică-te din bancă și implică-te în consiliul școlar al elevilor! Începând cu ziua de miercuri, ai posibilitatea de a-ți depune dosarul de candidatură la comisia de concurs și validare din școala ta. Urmărește calendarul și rămâi cu noi pentru mai multe detalii.

 

UPDATE (18 septembrie 2019): De ce? Fiindcă mediul școlar are nevoie de tine. La finalul anului școlar 2017-2018, Consiliul Național al Elevilor a derulat o consultare destinată elevilor din toată țara, în urma căreia a fost redactat Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național (RISEN).

Conform acestuia, 41% dintre respondenți au afirmat că și-au simțit cel puțin o dată pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală în școală. Candidează în consiliul școlar al elevilor din liceul tău și asigură-te că siguranța colegilor tăi este o prioritate pentru factorii decizionali!

© Ștefana Popa | Grafician în cadrul Biroului de Presă al CNE

 

UPDATE (18 septembrie 2019): 95% dintre respondenți – acesta este procentul elevilor care, conform Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivel național din anul școlar 2017-2018, au sesizat măcar o dată evaluare subiectivă din partea unui cadru didactic. Pentru ei și pentru un mediu școlar caracterizat de corectitudine și tratament nediscriminatoriu, ridică-te din bancă și candidează pentru o funcție în consiliul școlar al elevilor!

© Ștefana Popa | Grafician în cadrul Biroului de Presă al CNE

 

UPDATE (22 septembrie 2019):Să candidezi pentru o funcție în Consiliul Școlar al Elevilor nu este ușor: trebuie să fii informat, să știi să îți pui ideile în scris când redactezi dosarul de candidatură, să comunici în permanență cu colegii tăi și să le câștigi încrederea. Cu toate acestea, nu te descuraja, fiindcă îți venim în ajutor. Pentru a facilita întregul proces de pregătire a candidaturii, dar și primii pași din viitorul mandat, îți oferim Ghidul „Prima candidatură în Consiliul Elevilor”: https://bit.ly/2ll53ja. Citește-l și află cum îți poți reprezenta mai bine colegii, în funcție de nevoile lor.

© Ștefana Popa | Grafician în cadrul Biroului de Presă al CNE