Milităm pentru pROFesionalism în educație!

Astăzi, 13 octombrie, anunțăm publicarea mult așteptatului Raport privind Analiza Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Unităților de Învățământ Preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019. Raportul privind analiza regulamentelor de organizare și funcționare ale unităților de învățământ preuniversitar, a fost întocmit sub egida campaniei „Milităm pentru pROFesionalism în educație!”, în perioada mai-august 2019, prin realizarea unei […]

Read More

A III-a Adunare generală a CJE Teleorman

Elevii reprezentanți din teritoriu se reunesc la Alexandria, pe data de 20 septembrie, în scopul deciderii următorilor pași în direcția obținerii unui mediu educațional cât mai prielnic pentru elevii teleormăneni, în cadrul celei de-a III-a Adunări Generale a Consiliului Județean al Elevilor Teleorman. Mulțumim partenerului local SC Tipoalex SA pentru sprijinul oferit în reprezentarea elevilor și Consiliului […]

Read More

Candidează pentru o funcție în Consiliul Elevilor!

Anual, în această perioadă, elevii își aleg reprezentanții la nivel școlar. Deseori aceștia caută în colegii pe care îi votează să le reprezinte interesele un punct de sprijin, un mijloc prin care mesajul lor să ajungă la factorii decizionali, în fața cărora lor le e teamă să îl exprime. În acest an, sfatul nostru pentru […]

Read More

Mitul liceelor tehnice sau tehnologice și școlililor profesionale

Ești elev în învățământul profesional și tehnic, iar recent te-ai decis să candidezi pentru funcția de reprezentant al colegilor tăi în Consiliul de Administrație, însă ți s-a spus că în școala ta nu există un astfel de post? În acest caz, trebuie să știi că și tu ai dreptul de a participa la luarea deciziilor! […]

Read More

Doliu pentru educație!

Consiliul Național al Elevilor îndeamnă toți elevii, părinții și profesorii din România să protesteze în data de 9 septembrie, în timpul desfășurării festivităților de deschidere a anului școlar, purtând #doliupentrueducație. Cea mai recentă măsură apărută în sfera educației, prin care elevii care obțin medii sub 5 la Evaluarea Națională sunt repartizați direct în școlile profesionale, este motivul […]

Read More

Se dă startul alegerilor pentru funcția de reprezentant al elevilor în Consiliul de Administrație

Consiliul Județean al Elevilor Teleorman, structura reprezentativă a elevilor din județul Teleorman, anunță începutul alegerilor pentru postul de elev reprezentant în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ preuniversitar. Conform Legii Educației Naționale 1/2011, școlile sunt conduse de forul decizional numit Consiliu de Administrație, care reunește cei mai importanți actori din sfera educației: elevi, părinți, […]

Read More

Ziua Internațională a Tineretului 2019

Ziua Internațională a Tineretului este o sărbătoare creată de Națiunile Unite și sărbătorită pe 12 august și servește ca o sărbătoare anuală a rolului tinerilor ca parteneri esențiali în schimbare și de asemenea, o oportunitate de a crește gradul de conștientizare cu privire la provocările și problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume. […]

Read More

Când încep cursurile pentru anul școlar 2019-2020?

📌 Ministerul Educației Naționale-România a anunțat oficial că data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020 va rămâne cum a fost stabilită inițial, adică pe 9 septembrie.

Read More

MEN și altă modificare apărută peste noapte

Drag elev pentru care luptăm, Acum te gândești cu entuziasm la câte lucruri vei putea face cu încă o săptămână de vacanță și ne condamni că nu susținem această modificare, apărută peste noapte. Vei spune că noi nu suntem reprezentanții tăi, că nu susținem interesul elevilor de a avea mai multe zile de vacanță. Acum nu […]

Read More

A XXIX-a Adunare generală a Consiliului Național al Elevilor

Elevii reprezentanți din toată țara se reunesc la Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020, între 27-30 iulie, la cea de a XXIX-a Adunare generală a Consiliului Național al Elevilor. Mulțumim Consiliul Județean al Elevilor Iași, pentru organizarea acestei Adunări generale ordinare, și partenerilor locali Primăria Municipiului Iași, FEAA – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Liga Studenţilor Economişti […]

Read More